Pages

Friday, 28 March 2014

Prima lecție de Parenting sau ce înseamnă acceptarea

Au trecut 2 luni de când TRĂIESC! De când viața mea a căpătat sens, exact cum mi-am imaginat că o să capete. Dupa 24 de ani de căutări în viață, de drumuri mai mult sau mai puțin greșite, de experiențe trăite în toate modurile posibile, am descoperit că m-am născut sa fiu MAMĂ. Am descoperit că plânsul copilului tău este cel mai înduioșător lucru posibil, că bebelușul tău are cea mai profundă și înțeleaptă privire pe care ai putut sa o cunoști, că oricât de obosită ai fi, zâmbetul copilului tău este cel mai puternic energizant si că alăptatul este cea mai fantastică trăire alături de copilul tau.

O sa încerc, încetul cu încetul să revin la scris,  să o fac mai des, în măsura în care simt. În săptămânile care au trecut, nu am reușit să îmi adun gândurile și sincer, nici nu am vrut să o fac. Mi-am dorit sa fiu alaturi de copilul meu în fiecare clipă și atât! Acum simt că sunt pregătită să vorbesc despre ce a însemnat nașterea pentru mine și ce am învățat de la Astrid, fetița mea.

Oamenii care mă cunosc știu că de la începutul sarcinii am avut o ocupație de bază: să mă documentez ca să îi pot oferi copilului meu cea mai frumoasă experiență a nașterii, a educației  și a vieții. Mi-am dorit și îmi voi dori întotdeauna ce e mai bun pentru copilul meu, așa cum cred ca își doresc majoritatea părinților.
Am dorit să îi ofer o naștere blândă, cu dragoste și pace așa cum e natural si normal. Astrid a vrut altceva. În cele 9 luni plus petrecute în pântecul meu, copilașul mic s-a dezvoltat cat de armonios posibil. Am avut grijă de ea, atât fizic cât și psihologic, să se simtă iubită și protejată. În procesul ăsta am trăit binecuvântarea de a avea lângă mine un soț extraordinar, un bărbat desăvârșit, înțelept, protector, informat, o familie minunată, prieteni adevărați, un doctor fantastic și om drag sufletului meu și nu în ultimul rând ci poate cea mai importantă structură a unui traseu câteodată lin, alteori abrupt, o DOULA. Și despre ea este vorba aici, ei doresc să îi mulțumesc pentru sprijin pentru că azi este ziua ei. Este ultima zi a săptămânii Doulelor! La mulți ani, speciala mea MARIA!

Cuibul Berzelor: Acesta este locul în care am cunoscut fundația stabilă care m-a ajutat să trec prin tot, peste tot. Nora, primul contact cu lumea Lamaze: Îți mulțumesc pentru că mi-ai răspuns întotdeauna la întrebări și pentru că ai fost și ești alături de mine, ca prietenă. Tu ai fost legătura mea cu Maria. Cine este Maria? Femeie blândă, extrem de calculată, echilibrată, mamă (atât pentru copiii ei cât și pentru fetele din Cuib), mentor, psiholog și minunată prietenă. Am pășit împreună la curs și ai învâțat să mă tolerezi, să mă lași să te întrerup, să te zăpăcesc cu întrebări, să îmi asum propriile decizii și să mă iubești.

În toată perioada intrauterină a lui Astrid nu mi-am imaginat vreodată că nu vom naște natural. Ne-am pregătit cum se poate mai bine: cu respirații Lamaze, cu pregătirea perineului, cu gimnastică și exerciții de relaxare, chiar și cu metoda Morgan! Nici în săptămâna 40 nu credeam că Astrid nu vrea să iasă decât prin, stați să prind curaj să scriu cuvântul, CEZARIANĂ. Planul meu de naștere a fost luuuung pentru o naștere naturală, nemedicamentată și cateva puncte în caz de cezariană. Maria m-a ghidat în tot procesul ăsta. Ea știa cum se va desfășura nașterea, știa că nu vreau nimic în perioada travaliului decât să fie acolo să îmi răspundă la întrebări (Citez Maria la curs: ”Nu o sa vreți să puneți întrebări pe parcursul travaliului, pregătiți totul dinainte.” ) Eh, eu știam că voi avea întrebări, întotdeauna am. În săptămâna 38, am udat canapeaua aka mi s-a rupt apa, sau cel puțin așa credeam. Oh joy, vine Astrid. Nu m-am grăbit la spital, imi doream o parte din travaliu petrecută acasă, în liniște, în ritmul meu. Am așteptat contracțiile. 24 de ore mai târziu, nimic. M-am dus totuși la spital a doua zi să vedem. Testul nu a indicat deloc lichid amniotic, ce era oare? Doctorul meu s-a uitat atent și a ajuns la concluzia că au fost niște pungi de apă care se află acolo undeva, nu vreau sa dau indicii greșite pentru că nici eu nu am înțeles exact, care se spărseseră. M-am dus acasă, dezamăgită. Nu eram nici măcar aproape de a naște, Astrid era acolo sus undeva. În săptămâna 39, după vești proaste de la control, Astrid era tot acolo mult prea sus, dar minunatul meu doctor a spus că așteptăm oricât, am hotărât că nu se poate, Astrid trebuie să vină. M-am gândit greșit, copilul face cum vrea el, nu cum vrei tu. Am acționat într-un mod în care o să vă rog să nu acționați, viitoare mămici! DON’T TRY THIS AT HOME! Am încercat să îmi induc travaliul cu ulei de ricin. Nu vă spun cum se face, nu căutați pe net, este o metodă extrem de periculoasă, care duce la deshidratare. În scurt timp au început și contracțiile. Am sunat-o pe Maria să o întreb dacă e ok să încerc cu ricin, ea a spus un categoric NU, e periculos. Mi-a recomandat în schimb luminița de seară care hidratează colul și favorizează o naștere usoară. Nu folosiți nici așa ceva înainte să discutați cu doctorul sau moașa care vă asistă. ”Maria, eu am luat deja ulei de ricin....” Cum vă povesteam, au început contracțiile la 3 PM. Am convenit cu Maria că încă nu e cazul să vină, mai așteptăm până se intensifică. La 10 PM era deja destul de serioasă treaba așa că a venit și ea să mă susțină. Am încercat poziții, mi-a adus aminte să respir, am făcut dușuri și totuși ei i se părea ciudat că puteam încă să vorbesc pe contracții. Mie nu, eram mult prea entuziasmată. Undeva la 1 AM, am hotărât de comun acord că este momentul să mergem la spital, după ce îmi trezisem doctorul și a spus să fug neapărat că nu mai e mult, eram în tranziție. M-am pus frumos pe masa de control și am crezut că leșin când mi-a spus medicul de garda că copilul încă este sus, nu sunt deloc dilatată și colul este posterior, să nu vă mai spun că pe cât de puternice erau contracțiile Astrid dormea.....Nu vă pot explica dezamăgirea de care am avut parte. M-am întors acasă cu niște dureri enorme și într-un final, de epuizare, am adormit. Și mai mare a fost dezamăgirea când m-am trezit și contracțiile se opriseră. Maria, ai avut dreptate: ricinul poate induce un travaliu fals.
Ultimele săptămâni de sarcină, adică peste termen mi le-am petrecut făcând exercițiile de pe www.spinningbabies.com pe care vi le recomand pe perioada sarcinii, cât și dacă bebelușul se află în poziție pelviană, nu se angajează în travaliu etc., urcând scarile de la Cetățuie (clujenii știu despre ce vorbesc), sărind pe mingea de gravide cât de des puteam, folosind luminița de seară și altele care cred că nu mi le amintesc. Am încercat absolut orice, până în momentul în care Astrid nu mai putea să stea înăuntru pentru că riscul era mult prea mare. Trecuse și marja de eroare de după termen și nimeni, nicăieri nu m-ar mai fi lăsat gravidă. A fost cea mai mare dezamăgire a vieții mele. Și Maria îmi spunea că dintre toate mămicile, eu aș fi fost ultima care și-ar fi imaginat că o să ajungă la cezariană. Am încercat orice și doctorul meu mi-a spus că acum, trebuie să învăț să fiu mamă și să cedez. Să îmi primesc prima lecție de la copilul meu, că nu e cum vreau eu, ci cum vrea ea. Și așa a fost. Mi-am dat seama că ajunsesem să îmi doresc nașterea naturală împotriva sănătății copilului meu. A urmat perioada de acceptare: am avut coșmaruri, am plâns de nenumărate ori, am innebunit-o pe Maria cu telefoane, pe soțul meu nu mai spun (mulțumesc că m-ai sprijinit intru totul până la capăt, ești minunat) am încercat să o conving fel și chip până mi-am dat seama că fata seamănă cu mama, e tare încăpățânată și era de datoria mea să renunț, ca părinte. În data de 24 ianuarie, am renunțat și am intrat cu zâmbetul pe buze în sala de operații, să o primesc pe Astrid, alături de iubirea vieții mele, de mama mea și de stâlpul meu, Maria pe care o întrebasem înainte: ”Dacă nu era cezariana, ce se întâmpla cu mine și Astrid? ” și ea mi-a dat ultimul ok că nu mai aveam ce să fac, ”Probabil mureați amândouă”.

Când am atins-o prima dată, când am sărutat-o, am uitat tot. A fost cel mai minunat moment din viața mea, devenisem mamă. Eram recunoscătoare universului că minunea mea era sănătoasă și foarte albă și uscată, parcă tocmai facuse băiță J Specific că motivul pentru care nu aș fi reușit să nasc natural a fost circumferința capului 37,5. Știu că sunt mame care probabil au reușit, la mine nici nu reușea să cadă între oasele bazinului.
Renunțasem, dar ce am primit în schimb a meritat toate planurile mele spulberate. Iubita mea mi-a oferit alt cadou: un start foarte bun în alăptare. Am pus-o la sân imediat ce am ieșit din operație și s-a atașat fantastic, a păpat tot colostrul pe care mami îl pregătise pentru ea. Pentru că după cezariană SE POATE ALĂPTA. Corpul nostru este perfect. Mulțumesc cursului Mariei, Săptămânii Internaționale a Alăptării, Asociației Alăptează! Din Timișoara pentru că datorita informațiilor corecte am reușit să alăptez exclusiv, fără nicio rană, canal înfundat sau durere. Și din nou Maria, pentru că singura dată când m-am panicat că Astrid plânge pentru că nu am lapte, a știut că puiuțul plângea pentru că trebuia să râgâie (asta a fost după prima masă), după care am adormit amândouă tun, fericite că suntem împreună.




Maria, aș mai vrea să îți mulțumesc pentru susținerea de după naștere, când încă sufeream din cauza operației, deși știam că am făcut tot posibilul și că acum am reușit să vorbesc despre asta datorită ție și pentru tine. Viitoare mame, trebuie să aveți o DOULA, nu numai la naștere ci și pe parcursul sarcinii, pentru un sfat obiectiv și o îndrumare optimă.

Haideți să luptăm împreună pentru a face meseria de DOULA una recunoscută în România și pentru ca toate spitalele să aibă un asemenea înger angajat, care să susțină mamele în cea mai frumoasă experiență a vieții. Nu uitați, oricum nașteți, sunteți mame și asta este cel mai minunat lucru din lume.


P.S Clar o să incerc NVDC, ce credeți? ;)
     Nu uitați de cursurile minunate de la Cuibul Berzelor
    www.cuibulberzelor.ro







6 comments:

  1. ♥ esti minunata! Si foarte puternica, ai reusit atat de repede sa te ridici si sa iti indrepti atentia inspre Astrid, chiar daca asteptarile nu ti s-au adeverit! Felicitari, mamico!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Raluca scumpa, multumesc din suflet :* Am trecut impreuna peste hopul mare cu mult atasament si dragoste!

      Delete
  2. Felicitari draga mea Emma! Te pup si te imbratisez :*

    ReplyDelete
  3. Draga Emma, Felicitari! Ma bucur ca ai reusit sa le accepti pe toate, si sa imbratisezi cu bucurie viata cea noua! V aurmaresc de la nastere si am asteptat cu drag postarea aceasta!
    O intrebare tehnica care sper sa nu te supere: la ce varsta ai facut cezariana?(cate sapt si cate zile), adica cat te-a lasat medicul sa asteptivenirea lui Astrid?

    Multumesc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daniela iubita,

      Cum sa ma supar? Eu avand menstra neregulata inainte de a ramane insarcinata, nu am stiut exact cam cand ar trebui sa nasc dar dupa calcule eram in saptamana 42, desi cand am nascut-o era tare uscata si fara pic de lanugo pe ea deci s-ar putea sa fi fost putin mai mult. Poate as fi asteptat pana in saptamana 43 dar capul era mobil inca aka nici nu imi cazuse burta, nici macar jumate de cm asa ca nu as fi intrat in travaliu anyway si riscul de moarte subita era deja mare. Asa ca daca as astepta pana bebe ar vrea sa iasa singur, cazuri ca ale mele sunt foarte rare....

      Delete